romanian wine art





Vinurile Salonului A&V


Arhiva


Vinul spumant - „şampania“


La o evaluare globală, vinul lasă o senzaţie finală de vinozitate accentuată, dar însoţită de o persistenţă gustativă finală medie. Pare mai degrabă un vin comercial destinat consumatorilor români, decât un vin destinat oenoturiştilor străini sau unor concursuri internaţionale la care s-ar preta, fie varianta cu epicentrul armonic de 1/1, fie cupajarea cu 20-30% Fetească neagră (ca să nu mă refer decăt strict la un soi roşu autohton).

Este un excelent vin de week-end, de iarbă verde, chiar şi de petreceri, fără pretenţii sofisticate şi apt pentru o paletă largă de preparate culinare obişnuite dintre care aş menţiona micii şi cârnaţii la grătar asezonaţi cu muştar şi murături.

Dacă prin sufletele voastre mai curge o lacrimă de patriotism autentic, atunci când îl degustaţi gândiţi-vă şi la satisfacţia măriei sale, Ştefan cel Mare şi Sfânt, care l-a „botezat“ după cum spune legenda şi care devine astfel naşul acestui soi de vin şi veţi constata că dacă între actul degustării şi sentimentul de patriotism nu există nici o legătură, totuşi între actul degustării şi starea de spirit indusă există o legătură organică !

Câte ceva despre Tămâioasa românească

Acest vin face parte tot din gama „Monşer“, fiind una dintre bijuteriile ei.
Examinarea vizuală evidenţiază o ţinută de gală galben – aurie cu slabe urme verzui care parcă îi accentuează strălucirea şi prestanţa cromatică.
Caracterul olfactiv este intens şi cu o calitate complexă, înscriindu-se pe orbita unei tipicităţi odorante remarcabile (busuioc verde împletit cu busuioc uscat, alături de o „umbră“ de smirnă şi de iarbă proaspăt cosită îmbibată încă cu roua dimineţii). Profilul aromatic al vinului este susţinut de aciditate, care îi asociază vigoare şi prospeţime. Eleganţa şi rafinamentul mirosului, aflate în stadiu incipient, îl vor accesoriza mai bine în viitor, pe măsura evoluţiei sale. Impresia mea este că aromele primare tipice soiului sunt mai puternice decât cele secundare transmise de unii produşi secundari (esteri, acetali,...) rezultaţi în urma FA.

Relieful gustativ al acestui vin este de-a dreptul impresionant. Ai senzaţia că atunci când îl guşti ai crăpat şi mestecat între dinţi cîteva boabe foarte coapte de struguri tămâioşi, astfel încât fructuozitatea exaltantă şi lipsa de amăreală te uimesc deopotrivă. Marele păcat al acestei categorii de vinuri este că enologul nu reuşeşte întotdeauna să asigure condiţiile cele mai optime pentru o maceraţie peliculară prefermentativă corectă (temperatură de max. 10 - 11 °C asociată cu o durată scurtă de câteva ore, care să nu permita trecerea acizilor fenolici responsabili de senzaţia dezagreabilă de amăreală, din fracţiunea solidă a pieliţelor şi a pulpei în fracţiunea lichidă a mustului); în acest caz însă, enologul merită sincere felicitări pentru reuşita sa. Senzaţia retronazală este intensă şi dominată de aroma tipică boabelor coapte de Tămaioasă Romanească proaspăt culese.

La gust, vinul mai excelează şi prin simbioza dintre onctuozitate (de nivel mediu), prospeţime (la nivel excelent!) şi fructuozitate (exaltantă !).

Evaluarea globală a vinului relevă o persistenţă gustativă finală unică şi cu mult peste medie (imaginaţi-vă o femeie tânără după care aproape orice bărbat ar întoarce capul atunci când se află pe stradă împreună cu soţia, logodnica sau iubita sa !)

Oenogastronomii în devenire (şi îl citez din nou pe prietenul meu, Cezar Filip de la restaurantul Ginger) recomandă acest vin, fie la aperitiv alături de un „foie gras“, fie la desert în compania unor preparate pe baza de ciocolată dar care, zic eu, nu ar trebui să fie cu mult mai dulci decât vinul, deoarece l-ar pune în inferioritate (este doar o opinie !)

Câteva concluzii

Noi românii suntem o naţie la care sechelele superficialităţii, ale capului plecat, ale apartenenţei la un popor prea mic la scară mondială şi greu încercat de vicisitudinile istoriei mai persistă încă, din păcate! Din fericire, producătorii romăni de vinuri sunt în marea lor majoritate oameni cutezători şi îndrăzneţi, astfel încăt nimic nu îi poate împiedica pe viitor să facă din vinurile de Băbească neagră (acolo unde mai există, încă, plantaţii...) ceea ce italienii au făcut din vinurile din soiul lor tradiţional Sangioveze şi argentinienii din vinurile din soiul lor tradiţional Malbec, care, vorba profesorului Viorel Sto¬ian, „nu te dau pă spate“ atunci cănd sunt obţinute după o tehnologie clasică (fără preparate enzimatice, fără drojdii selecţionate, fără taninuri din pieliţe şi seminţe de struguri, fără baricuri din stejar...).

Chiar dacă în categoria soiurilor roşii, Sangioveze şi Malbec sunt cotate (poate!?) la un nivel uşor superior faţă de soiul Băbească neagră în privinţa caracteristicilor agrobiologice, consider totuşi că folosirea unor tehnologii viticole (clonă, portaltoi, distanţa între butuci pe rând şi între rânduri, agrotehnica utilizată...) adaptate cerinţelor „terroir-ului“ ales (compoziţia solului şi subsolului, condiţiile climatice din perioada de vegetaţie, expoziţia plantaţiei, poziţia geografică,...) asociate cu aplicarea unor biotehnologii inovative de elaborare (folosirea preparatelor enzimatice, a taninurilor din pieliţe şi seminţe de struguri, a drojdiilor şi bacteriilor malolactice selecţionate în prezenţa unor nutrienţi adecvaţi...) şi de maturare (folosirea baricurilor confecţionate din stejar francez, american sau chiar românesc, a derivaţilor de drojdii autolizate, a produselor alternative din stejar la fermentarea şi maturarea în baricuri...) vor permite obţinerea unor vinuri care să poată concura cu succes şi în concursurile internaţionale şi care să fie pomenite de majoritatea oenoturiştilor străini iubitori de tradiţie şi, implicit, de vinuri autohtone.

În ce priveşte vinul din soiul Tămâioasă românească, chiar dacă el provine dintr-un areal viticol (Dealurile Huşului) îndreptăţit doar la denumirea de „indicaţie geografică“ şi nu la „denumirea de origine controlată“, recomand producătorului, cu toată resposabilitatea degajată din experienţa mea internaţională, să prezinte acest vin la Concursul Internaţional „Muscats du Monde“ (ce asigură confruntarea numai a vinurilor albe aromate a căror origine are măcar unul dintre părinţi ca fiind o varietate de muscat), unde îi prognozez o surpriză plăcută, chiar dacă vinul, tânăr fiind, nu se ridică încă la nivelul de „diamant al vinurilor albe romaneşti“ atribuit cu generozitate, dar şi cu competenţă, vinurilor de Tămâioasă românească de Pietroasele de către academicianul Valeriu D. Cotea!

Inapoi