romanian wine art





Vinurile Salonului A&V


Arhiva


Vinul spumant - „şampania“


Perenna

Perenna Café, un wine-bar care-ţi oferă mai mult decât o cafea


De ce se numeşte Perenna Café? Încă nu ştim. Poate vom afla la primul nostru interviu cu patronul acestei locaţii pe care vă sfătuiesc să o vizitaţi. Merită.

Chiar dacă se află într-un cartier de la periferia Bucureştiului, chiar dacă veţi trece pe acolo foarte rar, sau poate veţi spune că nici măcar nu cunoşteaţi existenţa acelui cartier sau a străzii, dacă veţi simţi vreodată nevoia unei cafele adevărate, nevoia de a degusta un pahar cu vin lângă un antreu adecvat, vă sfătuiesc să vizitaţi această mică oază de „verdeaţă“ aflată într-un oraş pe care-l putem denumi dement, frenetic, insuportabil, un oraş în care „afaceriştii“ au găsit locul ideal de proliferare. Am scris afaceriştii între ghilimele deoarece aici, în Bucureşti, se realizează „tunuri“ (ca să nu spun : afaceri necurate) şi nimeni nu se gândeşte la ceea ce lasă în urmă, după el. Potopul, fireşte, dar acesta-i altă poveste, care nu ne priveşte pe noi, iubitorii de vin.

Localul pe care l-am vizitat este cochet, bine aprovizionat, cu personal calificat, care ştie cum să se comporte şi ce să-i ofere clientului, un local intim, curat, chiar deosebit de curat şi, putem spune, ultra-dotat, un local în care poate să-ţi facă plăcere să bei o cafea cu „brioşa“ aferentă. Zilnic.

Să mănânci o salată la prânz, sau să iei un aperitiv pe seară, înainte de cină. Asemenea locaţii merită pe deplin toată consideraţia noastră, toată stima pentru efortul acestor „pionieri ai întoarcerii la civilizaţie“, spre tradiţiile din vremea interbelică şi chiar mai înainte.

Spre vremurile când oamenii se duceau la „Cocoşul Roşu“ sa-l asculte pe Zavaidoc, când Regele Carol al II-lea comanda murături (deşi se afla la Londra) de la Iancu Labă din Blănari, deoarece erau cele mai bune din Europa. În acele vremuri când la Capşa sau la Continental veneau iluştrii Titulescu, Sadoveanu, Goga, Constantin Tănase şi mulţi alţii la un pahar cu vin românesc, vin care avea un singur concurent: cel franţuzesc.

Nu ştim dacă vom mai trăi vremuri ca acelea când nu găseai un loc la restaurante cu gradină, precum erau „Athenee Palace“, „Mon Jardin“, La Zissu“, „Cina“, unde lumea venea pentru un pahar cu vin şi pentru programul artistic nemaipomenit. Slabe speranţe. Recitind articolele maestrului Dan Mihăescu am pufnit în râs (poate ar fi trebuit în plâns?) când am sesizat un mare adevăr despre ce am devenit noi ca naţiune, ce mult am „progresat“. Citez : „Astăzi escrocii dau tunuri care l-ar fi făcut pe Al Capone să intre în şomaj şi să cânte duminica în corul bisericii“. Mare adevăr.

Dar mai bine hai să ne întoarcem la localul nostru din periferia Bucureştiului. Nu aduc laude, nu fac omagii şi nu o fac pentru publicitatea revistei noastre. O pot confirma propietarii. O fac doar pentru a arăta că, în curând, România, dacă va avea tot mai multe locaţii de acest gen, va avea parte de tot mai mulţi iubitori de vin, de vin bun. Iar asta va câştigul tuturor. Se va căuta şi consuma calitatea. Iar asta poate ne va aduce mai aproape de ceea ce a fost România cândva: o ţară civilizată.

Am văzut multe cafenele, prin Dorobanţi, prin Primăverii, prin Herăstrău şi alte locuri renumite ale Bucureştiului, dar ca aceasta, şi încă într-un cartier atât de mărginaş al capitalei, nu am mai văzut. Şi culmea este că le bate pe multe din „Hollywood-ul Bucureştean“, pe care tocmai le-am nominalizat.

Ce mă bucură este faptul că nu suntem singurii care fac un pionierat în România. Mulţi cred în educarea oenologică a tineretului din ţara noastră, în oferirea unor servicii de calitate, „din respect pentru serviciul oferit“, din respect pentru cetăţean.

Suntem moştenitorii unor tradiţii oenologice de excepţie, iar Sadoveanu amintea în scri¬erile lui despre pivnicerul lui Ştefan cel Mare, care sfătuia oamenii: „Vinul nu se bea ca apa, ca să se audă cum gâlgâie în gâtlej, ci îl primeşti pe limbă ca pe un şirag de mărgele, ca să-i prinzi agerimea şi mireasma“.

Avem rădăcini bune şi asta trebuie să ne dea speranţa că vom renaşte. Speranţa că acele crame de cartier vor deveni ceea ce au fost o dată: un loc de repaus, de întâlnire, de socializare, un loc care să ofere iarăşi intimitate şi posibilitatea de a trăi un act de cultură împreună cu ceilalţi. Un loc în care să poţi întâlni şi arta, şi muzică bună, jazz sau cafe-concert. Mai sunt mulţi alţii, pe care nu am avut onoarea să-i cunosc (dar cred că există), care se luptă din greu cu legile şi problemele pe care ni le aduc, în fiecare zi, cei care de fapt ar trebui să ne protejeze.

Frumos local, felicitări celor care au avut acestă iniţiativă şi cărora le ţinem pumnii strânşi pentru reuşita lor.

Vă vom ajuta cu ceea ce ştim să facem noi: degustări, prezentări de vinuri etc. Contactaţi-ne! (M.T.)